Motivația – pentru mine motivația este încă un mister, dar asta pentru că eu sunt un alien care încearcă să-și dea seama ce naiba e cu dimensiunea asta și ce e în neregulă cu ea. A, da, și tot cu naiba începe: ”Ce naiba caut eu aici?”

Ceea ce scriu acum nu este pentru pământenii tipici care știu foarte bine ceea ce au de făcut și de ce, aici mă adresez celorlalți alieni care din diferite motive au ajuns aici, fără manualul de instrucțiuni, și au uitat cine sunt, de unde vin și, mai important, încotro se duc și de ce.

Simpla supraviețuire a ajuns să nu mai fie o motivație suficientă pentru acțiunile noastre, așa cum și alte motivații cum ar fi recompensele, educația, frica și altele se dovedesc a fi și ele insuficiente. Iar realizările mari pentru care chiar merită să lupți, cum ar fi o viață împlinită și fericită, par atât de îndepărtate și uneori imposibil de atins, în cazul nostru, încât ne dăm bătuți încă de la început.

Și atunci, ce ne poate motiva să trăim, să luptăm pentru crezurile noastre sau pentru a le descoperi, și, murind, s-o facem cu zâmbetul pe buze?

Pentru că nu am găsit o motivație de-a lungul a multor ani gri și bântuiți de bezne, am creat una care are sens pentru mine și poate va avea sens și pentru voi. Cineva a spus într-un citat celebru că suntem eroii propriei povești. Iubind foarte mult genul SF eu am luat contact cu această idee cu mulți ani în urmă într-un film, pusă-ntr-un context care m-a marcat profund rămânându-mi în minte ca un cui înroșit, silindu-mă aproape să fac ceva cu ea. Mi-am dat seama că eu eram eroul propriei povești, dar în ochii mei eram un personaj negativ.

Fraza a ajuns să mă obsedeze întrebându-mă cum o pot aplica la viața mea. Și adevărul este că după un timp, tot întorcând-o pe toate fețele, am început să înțeleg cu toate piesele alienului din mine că:

  1. Suntem, indiferent ce facem, eroii propriei povești.
  2. Partea cu ”eroul” și ”zeroul” sunt doar judecăți ale minții. Noi, în ochii vieții și ai lui Dumnezeu, suntem perfecți pentru ceea ce am venit să facem.
  3. Singurul de pe lumea asta care poate hotărî dacă povestea ta este una tristă sau veselă, plină de aventuri sau poveste de groază, ești tu.
  4. Ajungem să ne creem propria poveste cu fiecare gând, trăire și acțiune întreprinsă, practic fiecare respirație ne va duce într-o direcție sau alta. Cu alte cuvinte, suntem pentru povestea vieții noastre scenaristul, regizorul, producătorul și întreg studioul de filme în același timp.

Propria poveste, conceptual, poate suna îndepărtat și straniu. Dar gândiți-vă la eroii din cărțile și filmele preferate. Fiind create de oameni și pentru oameni poveștile sunt umane și sunt de fapt povești de viață transcrise literar sau vizual. Gândiți-vă la poveștile inspirate din viețile și întâmplările unor oameni reali. (de exemplu, eu scriu acum cu o pisică grasă și pufoasă torcând nebunește în brațele mele) De aici, până la a integra conceptul propriei povești în viața voastră este doar un pas. Păstrând în minte tot timpul că fiecare acțiune a noastră influențează într-un fel sau altul pe termen lung sau scurt personajul propriei povești, devenim conștienți că suntem singurii responsabili de cum o să arate ea la final.

Astfel, ca într-un joc video, îți poți upgrada personajul și duce cât mai departe în poveste, poate, de ce nu, până la un final fericit și un scor generos. Având ca motivație bucuria de a fi creatorul propriei vieți fericite, rugându-l pe Dumnezeu să-ți stea tot timpul alături, șoptindu-ți constant în ureche: ”ești doar un om și ești una cu tot!”.

(foto credits: http://www.draconika.com)

Anunțuri