Japonezii au avut de secole atenția îndreptată asupra tuturor tipurilor de energie vitală, KI. În japoneză, Ki este corespunzător chinezescului Chi, pe care îl știm din Tai Chi Chuan, Qi Gong (care se pronunță ”chi kung”) sau din alte abordări asiatice (Prana).

La modul foarte general, energiile vitale au anumite caracteristici și se manifestă în diferite forme, care se bazează una pe cealaltă. Japonezii identifică 7 tipuri de energie vitală:

    1. Kekki
    2. Shioke
    3. Mizuke
    4. Kuki
    5. Denki
    6. Jiki
    7. Reiki

Kekki este acea formă de Ki care oferă ființei vii putere. Este vorba de energia fluxului sanguin și este legat de prima chakră, Mhuladhara. Acest tip de energie se creează când un individ participă la fluxul etern de a se hrăni și a fi hrănit. Un tip de energie inferior și cel mai puțin structurat din corpul fizic. Kekki primește sprijin de la celelalte tipuri de energie (oricum sunt interconectate și se influențează reciproc).

Shioke este forma de energie care dă structura corpului fizic. (ki-ul mineralelor) Este recipientul în care este înmagazinat Kekki, o perioadă. Se manifestă atunci când indivizii recunosc faptul că învelișul lor pământesc are un fond, un țel. Asta înseamnă să ne acceptăm existența pe pământ ca o oportunitate semnificativă și temeinică de a avea experiențe și a ne satisface propriile nevoi. Shioke este legat tot de prima chakră și are nevoie să fie în legătură cu alte ființe.

Mizuke este expresia Ki-ului care permite relațiilor să funcționeze ca bază a comunicării, făcând posibil să simțim bucurie, chef de joacă și o senzație de siguranță atunci când suntem împreună. Este Ki-ul Apei, este forța relației și câștigă prin devoțiune. Acest tip de energie este creat când acceptăm că alunecăm continuu într-o interdependență eternă între dezvoltare și descompunere. Mizuke produce tiparele emoționale de bază pentru încredere, dorință și devotament. Este legat de a doua chakră, Swadisthana. Fără Mizuke, Shioke ar rămâne izolate în formele lor rigide.

Kuki, Ki-ul aerului reprezintă autoîmplinirea: a se dezvolta, a deveni conştient de sine şi a deveni ceva în viaţă într-un mod semnificativ. Se manifestă atunci când ne percepem şi ne acceptăm individualitatea proprie, folosind-o ca să ne modelăm viaţa. Este legat de a treia chakră, Manipura. Kuki sprijină capacitatea de a gândi logic şi de a descompune hrana, ne dă motivaţia de a lua pe propria cale. Pentru ca dezvoltarea şi lupta să nu se facă pe socoteala lumii din jur, ci în beneficiul tuturor, Kuki are a nevoie de o forţă care să ajute la orientarea către adevăratele necesităţi ale individului.

Denki împărtăşeşte relaţia cu propriul ego şi nevoia de a ne dezvolta într-un mod care implică atenţie faţă de ceilalţi. Produce tipare emoţionale pentru iubire, empatie, toleranţă şi încredere în Dumnezeu, dar numai atunci când nu desfăşurăm alte activităţi care ne-ar putea distrage atenţia. Ki-ul tunetului –tunetul vindecă şi purifică prin spaimă. Ne măreşte impulsul de auto-apărare, dar nu prin cauza spaimei, ci pentru că iubim ceea ce suntem. Determină o corectitudine în contactele cu ceilalţi, toleranţă şi o bună înţelegere a orice este diferit. Corespunde celei de-a patra chakre, Anahata.

Jiki este forma Ki-ului care ne ajută să găsim oricând completarea potrivită pentru fiinţa noastră, care ne prezintă aspectele umbrite şi pe care nu le putem neglija. Este „puterea magnetica”. Acest câmp de forţă special ne este disponibil când acceptăm provocările cu semnificaţie şi relaţiile trainice, vitale pentru dezvoltarea noastră privind simţul responsabilităţii. Jiki determină farmecul personal, structurarea formei noastre, în concordanţă cu voinţa divină. Este reprezintă astfel arta, estetica şi frumuseţea în orice formă. Jiki coordonează exprimarea tuturor celorlalte tipuri de Ki şi este legat de a cincea chakra, Vishuda.

REIKI organizează aplicarea corectă, sinergică, holistică a tuturor formelor de forţă vitală Ki. Se află cel mai aproape de forţa creatoare. Acordează între ele cele trei personalităţi parţiale arhetipale – copilul interior, sinele mijlociu şi sinele superior, astfel încât să rămână conectate şi să formeze un singur sistem. De aceea se spune că Reiki armonizează şi centrează.

(acest material are ca sursă cartea Spiritul Reiki de Walter Lubeck, Frank Arjava Petter şi William Lee Rand)

Anunțuri